Negustorul de pipe (ePub)

"Deschizi larg fereastra; vrei aer, mult aer, care sa-¿i invadeze ¿i ultima celula din corp. Respiri: aerul sarat al marii, aroma cafelei proaspat râ¿nita ¿i care äteapta sa fie împreunata cu apa clocotinda, mirosul patrunzator al nop¿ii trecute.... ¿i-¿i caüi pipa; gase¿ti întâi cutia cu tutun pe al carei capac începi sa bäi încet ritmul serii de dinainte de noaptea trecuta. Te äezi comod în fotoliul äezat strategic în bataia soarelui dimine¿ii ¿i te întrebi pe unde-¿i vor mai zburda astazi gândurile.
Acum (abia acum) deschide¿i Negustorul de pipe. Sunte¿i pregati¿i sa inträi într-o alta lume: cea în care visele capata culoare, miros de tutun proaspat rulat ¿i aroma de cafea bauta în ne¿tire. ¿i daca ne-om întâlni la capat de drum, ei bine, nu va fi o pura întâmplare." (Nona Rapotan)

"Densa, atasanta, intensa, având ceva din zugraveala onirica a romanticilor, dar si din melancolia supurânda a esticilor precum Hrabal, proza lui Paul Gabor reuseste sa bucure si sa provoace în acelasi timp. Plasându-se în zona în care tandretea nu se desparte de cruzime, ramificându-se fractalic, ludic, tesându-se din proliferante plase care te prind iremediabil, reuseste sa nu oboseasca nici prin mizerabilismul dezabuzarii, nici prin excesul unui stil prea cautat. Din toate aceste motive, dar si din altele, aparitia cartii lui Paul Gabor reprezinta un eveniment literar convingator si remarcabil." (Doru Castaian)

"Înainte s-ajunga acasa, zmeul arunca buzduganul. A¿a spune povestea. Numai ca aici buzduganul e însäi povestea. ¿i, ce sa vezi?, înauntrul lui sunt alte pove¿ti. Paul Gabor scrie netsúckeuri, bijuteriile alea japoneze care sfâr¿esc ¿nurul chimonoului, ¿nurul care leaga lung, care acopera. Dar avem o problema: Paul dezleaga, Paul descopera, Paul pune o mistrie de aroma în hârdaul cu aer, amesteca bine, face focul, pune tuciul pe pirostrii, afara, pe nisipul ud de val, incanteaza ¿amanic, mai amesteca ni¿el, gusta, îmi da ¿i mie, cum sa nu-mi dea?, eu sunt cititorul lui, ¿i-apoi toarna în forme piatra pove¿tii. În forme mici, de piatra ¿i ele, numai piatra näte piatra, o näte natural, ce-¿i pasa ¿ie, gustatorule, de travaliul pietrei?, rasufla, rasufli, se odihne¿te, te odihne¿te, vegheaza, te vegheaza. ¿i-odata ce-ai intrat pe üa primei pove¿ti, intri în palatul narativ, cu arcade ¿i arabescuri, cu vitralii ¿i volute, cu aerul lui care cântare¿te cât suflul omenesc. Plutind, treci din încapere-n încapere, nu numeri, aici nu se numara, aici se cânta ¿i când doare, aici se traie¿te, hei, nu te speria, doar se traie¿te, omul asta care scrie î¿i da apa ¿i merinde, tu doar bucura-te, viule, cuvintele lui sunt drum de aer, ce, nu ¿tiai ca ¿tii sa umbli pe nepamânturi?" (Ana Barton)