Eu, acuzatul (ePub)

Înainte de a asterne pe hârtie întâmplarile prin care am trecut, m-am întrebat daca e un lucru bun ceea ce mi-am propus sa fac. Oare ma vor întelege sau ma vor judeca greșit cei care vor citi aceste rânduri? De aceea, aș dori sa-l avertizez pe eventualul cititor ca aceasta marturisire, își propune sa fie o punte de legatura între oamenii care au trecut prin suferințe, asemenea mie, și cei care vor suferi la un moment dat în viața, pentru a le oferi un strop de speranța și de alinare în drumul lor. Simt nevoia sa va mai spun ca nu mi-am propus de la început sa ating neaparat un scop prin aceasta scriere. Dar, daca ar fi sa inventez unul acum, ar suna astfel: toți oamenii trebuie sa ajunga la con-știința ca nimic nu este întâmplator în aceasta lume, dar ca tot ceea ce se petrece cu noi este urmarea propriilor noastre actiuni pentru ca, Dumnezeu nu lucreaza împotriva voinței noastre. Au trecut mai mulți ani de la momentul dramatic în care mi-a fost frânt viitorul! Din clipa aceea fatidica pot spune ca am experimentat iadul și raiul, moartea și viața, agonia și extazul, blestemul și binecuvântarea. De multe ori mi s-a recomandat sa scriu o carte despre patimirile mele; zile la rând am fost chiar presat sa nu las o astfel de întâmplare neobișnuita sa cada în uitare odata cu trecerea timpului. Cunoștințe, preoți, medici și prieteni m-au îndemnat sa scriu despre ceea ce, în opinia lor, era povestea unei minuni contemporane. Multa vreme nu le-am dat ascultare, pentru ca am considerat aproape un sacrilegiu dezvaluirea unor lucruri care trebuiau sa ramâna între mine și Dumnezeu.

Fac precizarea ca titlul nu este fantezist, și ca materialul pe care l-am scriu corespunde și cu una și cu cealalta. Veți, vedea, și nu-i greu sa va convingeți, se putea scrie și invers. Oricum, aceasta carte pe care intenționez la modul serios sa o dedic acelora care m-au calomniat atât în public cât și privat, nu va avea o cariera prodigioasa, cel puțin așa mi s-a aratat în zațurile de la cafelele consumate în perioada de avânt scriitoricesc, și asta pentru ca nu contest faptul ca vor fi și unii care, din eleganța, și poate chiar și din respect pentru vârsta mea, o vor recepta pozitiv. Dar nu vor fi puțini aceia care o vor privi cu condescendența, care chiar vor fi contrariați, frustrați, lezați, enervați de-a binelea, și care, nu-i exclus, atunci când drumurile noastre (despre interese, nu se pune problema) se vor intersecta, sa se prefaca cum ca (mama mia, ce proba de cacofonie am evitat) i-ar fi intrat vreun gunoi în ochi. Pentru aceștia fac urmatoarea precizare:

Gluma, umorul, ironia sunt cele mai serioase lucruri în viața. Pentru ca acestea sa se nasca trebuie un efort intelectual considerabil; celelalte, drama, tragedia, situațiile grave, sau starea economica precara a unora, vin de la sine, aici fiind nevoie de un pix bun și o minte laborioasa.

Batrânul Shakespeare a fost totdeauna de parere ca "soarta unei glume nu depinde de gura care o spune, ci de urechea care o asculta".

Așadar, în cazul acesta sper sa reușesc sa îmi pun în cap pe toata lumea (începând cu consoarta), sa fiu aratat cu degetul (de preferința cel mijlociu), sa nu mi se raspunda la salut, eventual sa-mi pierd și ultimul prieten. Așadar, pentru a evita o mica parte din neplacerile pe care, conștient sau nu, mi le-am asumat, am amanetat obrazul la o fabrica de încalțaminte.

Calin Pintea