Blestem de mama (The Blue Collection, #3) / The Blue Collection (ePub)

Colecția romanelor scriitoarei Mara Popescu-Vasilca ne ofera și de data aceasta o mostra de epic realizat exemplar. Începuta la persoana a I-a singular, cartea suscita înca de la primele pagini interes pentru lectura despre mântuirea prin dragoste.

La granița dintre viața și moarte, personajul principal, un barbat trecut prin multe, cutreiera acea parte a orașului care îi provoaca cel mai mult teama. E hotarât sa termine cu viața și tocmai aici, pe podul pe care talpile lui pașesc cu înfrigurare. O cohorta de naluci îl însoțesc în plimbarea nocturna și-l îndeamna, fie sa se arunce de pe pod, fie sa-și revina și sa se trezeasca din starea aceea deplorabila. Tot trecutul îi patrunde cu zgomot în ochi și-n auz și parca e cazut într-o capcana din care se zbate zadarnic sa iasa. Atmosfera este redata cu mult talent narativ. Pâna și fundalul muzical este în ton cu starea de confuzie și neliniște a personajului.

O fina investigație psihologica asupra lui, atesta talentul de necontestat al autoarei:"Ma reazem de parapet, îmi iau capul în mâini acoperindu-mi urechile, simt ca-nebunesc la gândul ca o sa mor și eu disperat și singur ca el, dar vorbele îmi ajung printre degete. Ani de zile am fredonat la infinit aceasta blestemata arie, pusa pe note, un urlet de ființa omeneasca de nestavilit, "E muoio disperato!" Pendularea aceasta între teama și disperare, este constanta barbatului, ajuns pe pod în plina noapte pustie: "Aria asta, stafia, mașina, podul macabru și eu..."

Se zice ca în preajma morții, omul iubește viața cu putere, așa cum poate, nu a facut-o pâna atunci. Dar, se pare ca destinul a pus stapânire pe viața personajului. Un joc de umbre și naluci sporește starea de angoasa. Pe deasupra și un sinucigaș, într-un gest de disperare, se arunca de pe parapetul de caramida, luându-și adio de la viața, dupa ce așteptase un semn de la o persoana iubita, care sa-l împiedice. Într-un fel, anticipeaza ceea ce avea sa urmeze. O demonstrație pe viu despre distanța infima dintre viața și moarte. Trecerea dincolo e și un act de curaj și unul de lașitate maxima. Depinde care dintre ele câștiga. Victima și calau în aceeași masura.

Real și supranatural se amesteca în viziunile barbatului care, din pricina condiției lui precare, din cauza foamei, frigului, emoției, sinucigașului care-și curmase viața de pe pod, imaginile devin hiperbolice:"Oricum ma simt urmarit de multe gânduri negre cu care trebuie sa ma lupt. Stafia, sigur era parte din mine. Statea acolo ca sa ma ajute, sa ma eliberez de trecut, prea știa multe. Acest trecut care-mi da o mare încarcatura negativ emoționala". Cu toate aceste gânduri, omul depașește momentul, depașește criza suicidala și se smulge brusc din locul care îl ținea cu ghearele. E ca o eliberare, ca o evadare din moarte și o reîntoarcere la viața. Și cu cât a fost tentația mai mare, cu atât acum se prinde de balustrada mai vârtos, ca într-o disperare și o primejdie grozava.